top of page

Prezentare generală

Mitologia egipteană este un ansamblu de credințe și mituri religioase care s-au răspândit pe teritoriul Egiptului Antic până la apariția creștinismului și a islamului. Răspândiți de-a lungul Nilului, până la gurile de vărsare ale acestuia în Marea Mediterană, egiptenii antici nu au avut timp de mulți ani o identitate națională, fiecare așezare având proprii zei și propriile practici religioase. Marile orașe Heliopolis, Theba, Memphis și Hermopolis aveau fiecare zeul lor suprem, iar în urma unor victorii militare, ele își impuneau zeii și celorlalte așezări omenești. Cu timpul însă, se uita că unii zei au fost preluați din altă parte.

Egiptenii antici venerau și unele animale (mitologie), cum ar fi păsările (în special ibisul), pisicile, leii, taurii și crocodilii. Aceste animale aveau propriile temple, alături de zeii cerești și ctonici (subpământeni), iar după moarte erau îmbălsămate și mumificate.

În întreaga istorie a Egiptului Antic, credințele dominante ale oamenilor s-au contopit, s-au schimbat și s-au impus în funcție de puterea câștigată de liderii diferitelor grupuri. Acest proces a continuat chiar și după sfârșitul civilizației egiptene antice. Ca un exemplu, în timpul Noului Regat, zeii Ra și Amon s-au unit într-o singură divinitate, Amon-Ra. Această "contopire" într-o singură divinitate poartă numele de sincretism religios. Sincretismul trebuie să fie deosebit de grupările simple de zei, numite uneori și "familii", ca în cazul zeilor Amon, Mut și Khonsu (Teba), care nu s-au unit. Peste timp, zeitățile au luat parte în multipe relații sincretice, de exemplu, Ra s-a unit cu Heru pentru a deveni Ra-Heruakhety. Cu toate acestea, chiar dacă au luat parte la aceste relații sincretice divinitățile originale nu au fost complet absorbite în divinitatea combinată, deși individualitatea celor care o formează a fost cu mult redusă. Relațiile sincretice pot include și mai mult de doi zei. De exemplu, Ptah, Sokar și Wesir au devenit Ptah-Sokar-Wesir. Zeițele au urmat un model asemănător. De asemenea, important de știut este că uneori caracteristicile unei zeități sunt asociate cu cele ale altei zeități, fără să aibă loc un sincretism. De exemplu, asocierea zeiței Hethert cu Aset.

Un aspect interesant al mitologiei egiptene este că zeitățile joacă uneori roluri de-a dreptul antagonice. Ca exemplu, leoaica Sekhmet a fost trimisă de Ra ca să îi devoreze pe oamenii care s-au revoltat împotriva zeului, iar mai târziu a devenit o îndârjită protectoare a regatului și a vieții. Chiar mai complexe sunt rolurile jucate de Seth. Dacă îl judecăm după o perspectivă modernă, în special în legătură cu relațiile acestuia cu Wesir, Seth este o sursă a răului, un zeu diabolic. Această părere este greșită deoarece Seth juca în același timp și rolul de însoțitor și apărător al lui Ra împotriva lui Apep, șarpele gigantic din lumea subterană. Fără Seth, Ra, lipsit de apărare, nu ar mai putea să își facă zilnicul drum în barca sa solară, deci lumea ar fi lipsită de lumina soarelui.

bottom of page