În mitologia egipteană, la începuturile lumii exista doar o mare întunecată care plutea peste tot. Ea era cufundată în tăcere, era lipsită de orice sunet sau de vreun clipocit, și se spune că era corpul zeului primordial Nun, zeul oceanului. Într-o zi însă, din adâncimile acvatice s-a ridicat un munte la suprafață, iar pe vârful lui s-a născut zeul soare, Atum (Ra). Acest zeu avea înfățișarea unui om, a unui bărbat și deținea o energie universală prin care putea să creeze toți zeii viitori și toate forțele pământului. Atum îi naște pe Shu, o divinitate masculină, și pe Tefnut, o divinitate feminină.  Acești doi zei gemeni, născuți de Amon, au devenit amanți și au adus pe lume pe zeița cerului, Nut, și pe zeul pământului, Geb. Imediat ce acești doi zei s-au născut au fost despărțiți de Shu, care a ridicat-o pe Nut cu brațele. Astfel își explică egiptenii faptul că cerul se află deasupra, iar pământul dedesubt, iar aerul, "shu", între cer și pământ.

​